Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Culiță Sterp nu mai poate cânta în străinătate! Judecătorii au decis menținerea controlului judiciar




Manelistul nu scapă de problemele cu legea, așa cum și-ar fi dorit.

Judecătorii au decis! Culiță Sterp nu scapă de control judiciar, așa că nu poate să părăsească țara, precum ar vrea acesta.


Cântărețul a cerut să fie ridicată restricția pentru a putea susține din nou concerte în străinătate. Iată însă că magistrații nu au fost deloc impresionați de nevoia manelistului.

Culiță Sterp rămâne sub control judiciar

Solicitarea pe care a depus-o Culiță Sterp pentru a scăpa de controlul judiciar a fost respinsă de magistrații de la Judecătoria Cluj. Astfel, manelistul trebuie să aștepte ca cele 60 de zile să treacă, perioadă în care este valabilă restricția, pentru a putea susține din nou spectacole în afara țării.

Manelistul a fost plasat sub control judiciar imediat ce a fost eliberat din arestul poliției, unde s-a aflat pentru 24 de ore, după ce a provocat un grav accident de circulație în centrul orașului Cluj-Napoca.




Atunci, Culiță a lovit un alt participant la trafic, după ce a circulat cu mult peste viteza limită prevăzută de lege. De asemenea, manelistul băuse înainte de a se urca la volan, așa cum au constatat oamenii legii în urma testelor.

În urma accidentului pe care l-a provocat, pe numele cântărețului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără acordul oamenilor legii, dar și pentru că a condus sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.





















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *