Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Anca a murit la doar 34 de ani lăsând în urmă o familie numeroasă. Medicii au început să plângă când au auzit cine este femeia




Simina Anca, o româncă aflată în Italia la muncă, s-a stins din viață într-un tragic accident de circulație.

Tragedia a avut loc sâmbătă, 26 noiembrie, pe Corso Europa, la Volpiano, Torino, atunci când tânăra se afla în mașină alături de o colegă de muncă. Cele două se întorceau acasă, iar în urma impactului, mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea, răsturnându-se pe o parte.


Autoturismul în care se aflau cele două femei s-a ciocnit puternic de o altă mașină, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani.

După accident, româncă a intrat în stop cardiac
După accidentul rutier, șoferul celuilalt autoturism și prietena Ancăi au fost transportați de urgență la spital. Cu toate acestea, la rândul său, Anca a intrat imediat în stop cardiac, iar ajutoarele care au ajuns la fața locului au resuscitat-o, solicitând apoi un elicopter, pentru a fi transportată pe cât de repede posibil la o unitate spitalicească.

Din nefericire, însă, la scurt timp după ce a ajuns la spital, Anca Simina Calancea s-a stins din viață. Medicii au făcut tot posibilul pentru a o salva, însă nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiindu-i astfel declarat decesul.




Victima avea doar 34 de ani, iar în urma sa a lăsat o întreagă familie, un soț îndurerat și 3 copii orfani de mamă.

Tânăra era originară din Reșița, însă trăia în Italia, la Leini, alături de soțul său, Ionel, și de cei 3 copii pe care îi aveau împreună, conform presei internaționale, Giornale la Voce.





















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *