Vouchere pentru alimente 2023. Veste proastă pentru românii amărâţi, prima tranşă va întârzia
Și ajutorul pentru energie va avea o întârziere. Abia în luna februarie se va livra jumătate din acest ajutor, iar restul – în luna septembrie a acestui an. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să își plătească facturile rămase restante din luna noiembrie a anului 2022.
Și bătrânii vulnerabili vor primi ajutoare financiare, jumătate din acești bani vor fi livrați luna aceasta, iar restul – în luna octombrie.
Reamintim faptul că de voucherele pentru alimente beneficiază următorii:
– pensionarii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
– persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
– familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
– persoanele fără adăpost.
Potrivit MIPE, aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit patru tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei.
„La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.”, au precizat reprezentanții MIPE.
Aceștia susțin că pentru contracararea scăderii generale a standardului de viaţă și a apariţiei unor grupuri sociale vulnerabile, Ministerul continuă să implementeze măsuri care să să preîntâmpine şi să compenseze efectele sociale destructive, cauzate de contextul macroeconomic, asupra grupurilor aflate în situație de risc.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.