Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Ultima oră! Două avioane s-au ciocnit în aer și s-au prăbușit!




Două avioane de luptă ale forțelor aeriene indiene s-au prăbușit, în urma unui accident, la aproape 300 de kilometri de New Delhi. Pilotul a murit, au transmis oficiali ai forțelor aeriene indiene.

Update. Cel puţin un pilot al Forţelor Aeriene Indiene (IAF) a decedat sâmbătă, după coliziunea între două aparate ale aviaţiei militare indiene, care s-au prăbuşit în timpul unui exerciţiu de rutină, la Madhya Pradesh, în centrul ţării, a indicat o sursă citată de EFE.


„Aeronavele se aflau într-o misiune operațională de antrenament. Unul dintre piloții implicați a suferit răni mortale. A fost dispusă o anchetă pentru a stabili cauza accidentului”, au declarat oficialii indieni într-un comunicat.

Incidentul tragic s-a petrecut în apropiere de orașul Gwalior din statul Madhya Pradesh. Una dintre aeronave a căzut în Madhya Pradesh, iar cealaltă în statul vecin Rajasthan.

Autoritățile nu au făcut precizări cu privire la tipul aeronavelor implicate în accident, însă presa străină spune că ar fi vorba despre un Sukhoi-30 și un Mirage 2000.
























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *