Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Alocațiile copiilor, majorate din nou din februarie. Ce sumă vor primi




Alocațiile copiilor vor crește din nou din februarie, potrivit legii adoptate în urmă cu mai bine de un an , prin care s-a stabilit că alocațiile de stat vor crește odată cu rata inflației. Astfel, alocațiile din acest an se majorează cu aproape 14%.

O nouă majorare a alocațiilor se va înregistra începând din februarie 2023, potrivit OUG 126/2021. Această ordonanță stabilește că valoarea alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

Alocațiile copiilor vor fi majorate din nou din februarie


Rata inflației în 2022 a fost de de 13,8%, astfel că alocațiile se majorează cu aceeași valoare începând din luna curentă. Prin urmare, alocațiile de stat vor fi de:

– 683 de lei – pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);

– 277 de lei – pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);

– 683 de lei – pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani.



În 2022, alocațiile din România au avut valoarea de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități)/ pentru cei cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani. Cei cu vârsta curprinsă între 2 și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale) au primit suma de 243 de lei.

Menționăm că atunci când din calculul valorii alocației de stat pentru copii rezultă fracțiuni în bani, potrivit regulilor actuale, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului.

Totodată, dacă, în urma indexării, rezultă un cuantum mai mic decât cel acordat, se va menține valoarea în plată.





















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *