Cine sunt românii care vor primi vouchere încă cel puțin patru ani. Ce valoare au şi cu cât se impozitează
Potrivit uni nou proiect de ordin de ministru, profesorii și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță încă cel puțin patru ani.
Suma propusă pentru a fi primită sub formă de vouchere de vacanță în contul anului 2023 este de 1.450 de lei, adică la fel cu cea primită anul trecut, precizează Ministerul Educației.
Suma de 1.450 de lei este impozabilă în luna în care beneficiul este acordat, iar potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit este de 10% în acest caz. Concret, angajații care primesc aceste vouchere de vacanţă trebuie să plătească 145 de lei impozit, potrivit documentului prezentat de Edupedu.
Voucherele de vacanţă pentru profesori vor fi emise și în acest an doar pe suport electronic, la fel ca anul trecut.
Conform unui proiect de ordin de ministru, „beneficiază de acestea persoanele care au desfășurat efectiv activitate în anul pentru care se acordă, iar valoarea voucherelor de vacanță este proporțională cu perioada lucrată”.
Nu este cunoscută încă data acordării acestor vouchere de vacanţă, iar în răspunsul primit de la minister nu este precizată.
În anii trecuți, aceste beneficii s-au acordat în luna iunie, cu excepția anului 2021, când au fost suspendate pe fondul pandemiei.
Potrivit documentului consultat, cei care nu vor să primească au 30 de zile la dispoziție să depună o cerere în acest sens.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
\x\vb