Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Accident cu un mort, în Alba. O mașină a luat foc și a ars complet, după impactul cu un TIR. FOTO




O persoană a murit într-un accident produs joi între un autoturism şi un camion pe DJ 107, pe raza localităţii Cetatea de Baltă.

După ce a fost scoasă din autoturism, victima a fost preluată de un echipaj medical şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără rezultat.

„Din nefericire, conducătorul autoturismului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Victima are între 40 şi 50 de ani şi a rămas încarcerată în urma impactului dintre cele două autovehicule.


Potrivit ISU Alba, echipajele prezente la faţa locului au acţionat prioritar pentru extragerea persoanei încarcerate în autoturismul implicat şi lichidarea incendiului izbucnit la nivelul acestuia.

Conducătorul autocamionului nu necesită îngrijiri medicale.

Incendiul izbucnit la nivelul autoturismului a fost lichidat în scurt timp de către pompierii militari.

La locul accidentului fuseseră trimise două autospeciale cu apă şi spumă, de la Blaj şi Târnăveni, un echipaj de descarcerare de la Târnăveni, un echipaj de prim ajutor şi o ambulanţă tip C1 – Terapie Intensivă Mobilă, precum şi un elicopter SMURD de la Târgu Mureş.

În urma accidentului, traficul rutier a fost oprit pe DJ 107, pe raza localităţii Cetatea de Baltă, a precizat Poliţia, care a menţionat că efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul.























Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.




\x\vb

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *