,,Dumnezeu să vă ierte și să vă aibă în paza lui” Curg mesaje de condoleanțe după ce doi copii au rămas orfani în urma tragediei produse pe A1
Diana și Alexandru Giurcă, doi tineri din Târgu Jiu, părinții a doi copii, au fost implicați într-un accident rutier pe autostrada A1, în urma căruia s-au stins din viață.
Alexandru era un bucătar apreciat în Gorj, iar Diana era funcționară la un centru social pentru persoane cu dizabilități, al primăriei din Târgu Jiu.
Cei doi erau părinții a doi copii în vârstă de 3 și 5 ani.
Cei doi soți au murit pe loc în accidentul de pe A1, medicii n-au mai putut face nimic
Accidentul s-a produs miercuri, 29 iunie, în jurul orei 15:00, pe sensul București-Pitești al autostrăzii A1, la kilometrul 74. Aceștia se îndreptau spre casă după ce au fost cu unul dintre cei doi copii la un spital din București, pentru un control medical.
Șoferul a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit de glisiera mediană ce despărțea cele două sensuri de mers ale autostrăzii. În timpul impactului, bara metalică a străpuns autoturismul iar Diana și Alexandru au murit pe loc.
Odată ajunși la locul accidentului, paramedicii au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-i salva. Ulterior ei au fost transportați în stare de inconștiență la spital, unde medicii au constatat că nu mai pot face nimic pentru cei doi soți. Singurul supraviețuitor al accidentului a fost copilul lor.
Decesul tinerilor părinți a generat tristețe în rândul apropiaților
În urma tragediei, mii de mesaje dedicate celor doi soți au fost postate pe rețelele de socializare. În aceste mesaje persoanele apropiate și-au exprimat regretele față de moartea lui Alexandru și a Dianei.
„Diana, deci efectiv sunt şocată, nu îmi vine să cred că nu mai ești. Dumnezeu să vă ierte și să vă aibă în paza lui.
Nu o să te uit niciodată, colega mea de generală dragă. Iubirea există și ţine etern chiar și dincolo de moarte. Ce e viața, Doamne!”
„Frații mei, haideți să fim mai buni … de ce? Pentru că azi suntem, mâine dispărem! Dumnezeu să te ierte prietenul meu de 15 ani de zile! Nu mai am cuvinte!”, sunt doar câteva dintre mesajele în care apropiații și-au exprimat condoleanțele pentru decesul tinerilor soți, potrivit antena3.ro.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
\x\vb