Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Reacţia Lui Gigi Becali După Ce A Fost Acuzat Că A Avut O Relație Extraconjugală Cu Tania Budi




„Rizea ăla, un maimuțoi de om că știe el că nu știu că Tania Budi, n-am văzut-o pe Tania Budi, am văzut-o acum 23 de ani la o nuntă în America, nu am mai văzut-o în viața mea.

Odată am văzut-o și nici atunci nu am vorbit cu ea, vezi doamne, Gigi Becali, combinație cu Tania Budi. Doamne ferească-mă! Păi îmi trebuie mie femeia alta mie acuma? Doamne ferească-mă înțelegi?”, a spus Gigi Becali, la RTV.


Tania Budi a negat orice relaţie cu Gigi Becali

Controversatul Cristian Rizea susţinea, cu ceva timp în urmă, că Tania Budi ar fi avut o relaţie cu Gigi Becali, în timp ce acesta se afla după gratii. Tania a negat şi ea presupusa relaţia cu patronul celor de la FCSB.

Rizea anunţa că aceasta ar fi primit şi o sumă de bani pentru a-l vizita pe omul de afaceri la închisoare.



„Acest om, dacă îi pot spune așa, Cristian Rizea, mi-a trimis mesaje ani la rând, până l-am blocat, pentru că nu mai suportam așa ceva. Mă invita mereu la cafea. Ajunsesem să îmi fie rușine să îl salut când ne vedeam în oraș, îl evitam.

Eu nici nu îl cunosc pe Gigi Becali. L-am “cunoscut” doar prin niște prieteni acum vreo 20 de ani. La genul că am făcut cunoștință și atât.

Nu am schimbat două vorbe cu el în toată viața mea. Cum e posibil ca cineva să își bată joc în asemenea manieră de doi oameni, de două familii? În ce lume trăim? Îl voi da negreșit în judecată.



Astăzi am vorbit cu avocata mea, care mi-a spus că nu am cum să pierd acest proces. Acest individ va plăti pentru toate aceste minciuni nenorocite”, susţinea şi Tania Budi.

Gigi Becali a negat informaţia furnizată în spaţiul public de către Cristian Rizea despre o presupusă relaţie pe care ar fi avut-o cu Tania Budi. Fostul deputat a făcut declaraţii considerate scandaloase despre Budi.



















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.




\x\vb

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *