Ce salariu a ajuns să aibă Leonard Doroftei în Canada. Fiul milionar al fostului pugilist stă în aceeași casă cu părinții săi
Leonard Doroftei a dezvăluit personal ce salariu are în Canada, după ce a părăsit România din cauza problemelor avute cu pubul din Ploiești.
Fostul mare campion de box a fost chiar numit „cerșetor” la un moment dat.
Ce salariu a ajuns să aibă Leonard Doroftei în Canada
Doroftei este angajat ca antrenor de box și primește lunar o sumă de până la 4.000 de euro. În plus, el beneficiază de o rentă viageră în valoare de 9232 de lei, conform informațiilor furnizate de Agenția Națională pentru Sport.
„Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3400-4000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare.
Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor. Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic.
Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui.
A trebuit să fac o schimbare, dar decizia a fost rea, le-am schimbat iar viața copiilor, i-am dus în altă lume. Doar că ei mă iubesc, suntem o familie și au înțeles. O perioadă, probabil. Va trebui să iau o decizie cât de curând”, a spus Doroftei, citat de gsp.ro.
Leonard Doroftei este unul dintre sportivii remarcabili care au adus glorie României. El a devenit campion mondial la box și a obținut două medalii olimpice de bronz, una în 1992 la Barcelona și cealaltă în 1996 la Atlanta.
Fiul milionar al fostului pugilist stă în aceeași casă cu părinții săi
Chiar dacă Adrian a ajuns milionar de la 25 de ani, acesta a dezvăluit că a preferat să rămână alături de părinţi. Absolvent al Facultăţii de Drept, acesta a dat lovitura în Canada, în imobiliare.
„Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept.
Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine.
Eu am început să investesc. Câștigam destul de bine. În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc.
Am făcut primele investiții la bursă la 21 de ani, iar până la 25 de ani pot să spun că lucrul acesta mi-a oferit o bază de capital, care mi-a permis să nu am limitări în investițiile în care mi le doream.
Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă.
Am devenit un tip extrem de simplu. Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi și nu simt nevoia de a petrece și a ieși la club.
Sora mea va ajunge doctor, pentru că asta și-a propus. Fratele meu vrea să devină inginer de rețea”, a declarat Adrian Doroftei, cu un an în urmă.
Recent, Leonard Doroftei a dezvăluit ce salariu are în Canada.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
\x\vb