Un medic din Satu Mare le cere pacienţilor să nu-i mai ofere „atenţii”: „Nu mă mai jigniţi. Dumnezeu mi-a dat mereu mai mult înapoi. El ştie de ce”
Un medic din Satu Mare le cere pacienţilor să nu-i mai ofere „atenţii”. Medicul spune că îşi face meseria cu pasiune şi tot ce vrea în schimb e un simplu „Mulţumesc”.
Cristian Costea este medic gastronenterolog la Spitalul Judeţean din Satu Mare şi este unul dintre cei mai apreciaţi medici din România. De curând, medicul Oprea a avut o intervenţie în premieră. Costea le cere pacienţilor săi să nu-i ofere niciun fel de „cadou”, aici incluzând orice de la bani, la mâncare sau alte bunuri, notează presasm.ro.
Majorarea salariului mediu brut va influența în mod direct și valoarea ajutorului de deces, acesta din urma calculându-se în funcție de valoarea salariului.
Ajutorul de înmormântare s-a majorat
Cuantumul ajutorului de deces se va acorda diferențiat, după cum urmează:
– suma de 6.095 de lei va fi acordată persoanelor asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului un pensionar;
– suma de 3.048 de lei va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului.
Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente:
• cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civila ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţa care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă intre 18 si 26 de ani urma o forma de învătământ organizată potrivit legii (original)
Cine poate solicita ajutorul de deces?
Ajutorul de deces se achită unei singure persoane, care dovedeşte cu documente că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz:
a) soţul supravieţuitor;
b) copilul;
c) părintele;
d) tutorele;
e) curatorul;
f) oricare altă persoană. scrie antena3
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.