Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Reacția președintelui Klaus Iohannis, după ce Austria ne-a blocat aderarea la Schengen: O decizie profund nedreaptă




Klaus Iohannis a reacționat după ce România nu a fost primită în Schengen. Este o decizie „profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români”, a transmis președintele.

România nu a fost acceptată în spaţiul Schengen, după ce Austria s-a opus. Și Olanda a dat un vot negativ pentru Bulgaria, vot care a contat și pentru România, pentru că decizia a fost luată la pachet.


Mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis:

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români.

România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene.




Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic.

România va continua să acționeze cu responsabilitate, hotărâre și bună credință în direcția consolidării securității interne a Uniunii Europene, așa cum a făcut-o și până acum.

Mulțumesc tuturor statelor membre și Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE și în consolidarea proiectului european, au susținut aderarea țării noastre.



Sprijinul și solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european.

Dragi români, România nu se oprește aici!

Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge”.



















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *