Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

În noaptea de Paști, un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina în semănătoarea legată de tractor și a murit pe loc




În Noaptea Sfântă a Învierii, un tânăr de 19 ani, din comuna Scurtu Mare și-a pierdut viața pe o șosea din județul Teleorman. Accidentul s-a întâmplat pe drumul județean 701, pe raza localității Siliștea Mică, în jurul orei 21.00, iar la fața locului, ISU Terorman a trimis o autospecială de stingere a incendiilor și o descarcerare, pentru că se anunțase o victimă încarcerată.

De asemenea, SAJ a trimis trei ambulanțe.

Tragic accident de circulație în Teleorman


Potrivit primelor informații, băiatul de 19 ani, care se afla la volanul Opelului, luase permisul de curând și se deplasa, împreună cu două fete, minore, de altfel, (ambele 17 ani) în mașină, însă, din sens opus circula un tractor, de care era legată o semănătoare nesemnalizată. Din nefericire, tânărul nu a observat utilajul agricol din spatele tractorului și l-a lovit.

Este foarte posibil ca, în urma impactului, autoturismul să se fi răsturnat de mai multe ori pe câmp. Șoferul a murit pe loc, iar pasagerele au suferit răni, ambele fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Alexandria.



Conducătorul tractorului (un tânăr de 21 de ani, tot din Scurtu Mare) a fost testat de polițiști, rezultatul arătând că acesta consumase băuturi alcoolice. 0,52 mg/l a arătat aparatul etilotest. Surpriza mare a fost, când undeva pe câmp, a mai fost identificat un bărbat, care le-a declarat celor prezenți la fața locului că se află pe aripa tractorului când s-a produs impactul și a fost aruncat în afara părții carosabile. Și acesta a primit îngrijiri medicale de la medicul de pe ambulanță, însă viața sa nu a fost pusă în pericol.

Cazul a rămas în atenția poliției pentru a stabili împrejurările de producere a accidentului.





















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.




\x\vb

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *