Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Se schimbă legea alocaţiilor pentru copii, în 2023. Care este beneficiul pentru părinți




Luni, Senatul a adoptat un proiect de lege USR care prevede că dreptul la alocația de stat pentru copii se va stabili încă din prima viață a celor mici și nu după o lună de la naștere.

Conform unei noi propuneri legislative, inițiate de parlamentari ai USR, care vizează modificarea legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, se dorește stabilirea dreptului la alocaţia de stat începând cu prima zi de viaţă a copilului, şi nu la o lună după nașterea copilului, conform legislației actuale.

În ce condiții vor avea copiii dreptul la alocație, în 2023

„Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii.


Calculul alocaţiei de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua naşterii copilului şi ultima zi a lunii respective, în cazul în care cererea este înregistrată ulterior
lunii în care s-a născut copilul”, se menționează în proiectul de lege adoptat de Senat.

Iniţiatorii proiectului au subliniat, în expunerea de motive, că „beneficiul direct şi imediat al unei asemenea modificări este creşterea veniturilor proaspeţilor părinţi cu o sumă de bani cu asistentă care este reprezentată de perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective”.

„Interesul superior al copilului şi protecţia copiilor, menţionată cu titlul de principiu constituţional, legitimează interpretarea conform căreia orice copil are dreptul la alocaţia de stat pentru copii de la naştere şi nu există niciun motiv fundamental pentru care copilul născut trebuie să aştepte luna ulterioară naşterii pentru a beneficia de acest drept constituţional. Singurul motiv pentru care acest lucru se întâmplă este formularea art .6, alin. 4 care indică acest mecanism ori statul nu poate justifica lentoarea sa birocratică în detrimentul dreptului constituţional al copiilor” , mai menționează proiectul de lege.



Ce alocații primesc copiii de la stat din luna februarie

Iniţiativa legislativă va fi votată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

În februarie au fost distribuite alocații majorate pentru copii. Dacă în ianuarie 2023 copiii cu vârste cuprinse între 2- 18 ani au beneficiat de alocație de stat în valoare de 243 de lei, iar în februarie, în februarie au beneficiat de 256 de lei, respectiv de 13 lei în plus.

Copiii de maxim doi ani, respectiv trei ani dacă vorbim de copii cu handicap, beneficiau în ianuarie de o alocație de 600 de lei. În februarie, au primit o alocație de 631 de lei, respectiv 31 de lei în plus.





















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.




\x\vb

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *