Prostia

Haideti sa oprim "Prostia" printr-un Share

Diverse

Anunț de ultimă oră despre Cornelia Rednic! Este cutremur total în muzica populară: A fost șocant




Cornelia Rednic a reușit să slăbească 33 de kilograme în trei luni, ținând un regim drastic. Ea și-a conceput singură regimul, fără ajutorul vreunui medic nutriționist, în momentul în care a constatat că, fiind cea mai tânără dintre colegele din Ansamblul Ciocârlia, era și cea mai grasă.

A apelat la o dietă severă

Cornelia Rednic mărturisește că atunci s-a decis să parcurgă o dietă severă, cu un consum foarte mic de calorii și fără să mai mănânce nimic după ora 17.00.

Chair dacă nu a observat nicio schimbare în primele săptămâni, după aceea a reușit să slăbească 33 kg într-un timp record. Cu toate acestea, Cornelia Rednic recunoaște că au existat și consecințe neplăcute.


„În 1998 mă îngrășasem foarte tare, dar nu știu cum s-a întâmplat. Mă măritasem, nu mă mai interesa nimic, până într-o zi când ne-am dus la un festival trimiși din partea Ansamblului Ciocârlia.

Eram cea mai tânăra de acolo, dar eram cea mai grasă și cea mai oribilă! Când le-am văzut cum erau înăltuțe și slabe, am zis: gata, vreau să slăbesc!

De la felul în care mâncăm eu foarte mult, la orice oră și orice, am început să fac o foame cumplită. Am trecut la carne de pui fiartă, morcov, iaurt și foarte multă cafea. Eu îmi făcusem dietă, de capul meu.

După ora 5 nu mai mâncăm nimic. Vreo două săptămâni nu am slăbit deloc. Abia din a treia săptămâna mă subțiam pe zi ce trece”, a mărturisit Cornelia Rednic la Metropola TV.


Consecințele n-au fost tocmai plăcute
Ea spune că după cele două săptămâni au început să se vadă rezultatele, însă au început să apară și consecințele mai puțin plăcute ale dietei. Ea spune că i s-a făcut rău, dar mai grav a fost că i-a căzut părul, fiind chiar nevoită să poarte o meșă.

„Am slăbit 33 kg, aveam 86 kg, la 1,62 înălțime. În trei luni de zile am slăbit. Apoi, metabolismul meu s-a schimbat, nu mi-a plăcut de mine cum arătăm, a fost șocant. Într-o zi mi s-a făcut rău, eram la duş și am simțit că pic, asta a fost tot. Dramatic a fost că mi-a căzut părul foarte tare, am purtat și o meșă.





















Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Paypal







Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.




\x\vb

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *