Cum Vă Permiteţi Să Spuneţi Aşa Ceva?”
Mirela Vaida a răbufnit.
După ce primarul din Blăgeşti, localitate în care locuiesc Veronica şi Viorel, a rupt tăcerea, celebra prezentatoare nu a mai rezistat şi i-a dat o replică dură acestuia.
Pe timpul pauzei publicitare de la „Acces Direct”, Mirela Vaida a aflat de un articol publicat într-un cotidian, în care primarul din Blăgeşti era revoltat pentru faptul că i-ar fi fost făcută localitatea de râs. Primarul i-a oprit ajutorul social dat lui Viorel şi ar fi spus despre Veronica şi soţul iei că sunt „mai ieftini la minte”. Prezentatoarea a reacţionat imediat şi i-a dat o replică acidă acestuia.
„Domnule primar, dacă eu, prezentatorul acestei emisiuni, mi-aş permite să spun de vreun invitat de-al meu că este ieftin la minte, eu aş fi imediat, dar imediat, în secunda doi, sancţionată, domnule primar. Dumneavoastră, pe poziţiile publice pe care le ocupaţi, votat fiind de aceşti oameni ieftini la minte, cum vă permiteţi? Nu vreţi să le scoatem un certificat medico-legal şi să nu vă mai voteze? Că înţeleg că la vot ei sunt egali şi cu doctorii şi cu profesorii şi cu corporatiştii şu cu dumneavoastră, domnule primar, care sunteţi mai deştept.
Păi dumneavoastră nu cumva sunteţi pe poziţia asta de primar datorită ăstora ieftini la minte, domnule primar? Cum vă permiteţi să spuneţi aşa ceva? (…) Eu nu sunt în măsură niciodată să îmi aleg invitaţii în funcţie de câte studii au. Toţi sunt cetăţeni ai României? Au drepturi egale? Atât timp cât nu au un certificat medico-legal prin care să fie unul scos că e mai ieftin la minte, cum spuneţi dumneavoastră, dar chiar şi aşa, cine le dă dreptul sau ne dă dreptul să îi discriminăm noi pe ăia? Nu sunt şi ei oameni? Sau pe cei care nu se pot deplasa singuri că au poate o dizabilitate? Cine ne dă nouă dreptul să nu-i ivităm pe ăia? Dar ce, ăia nu sunt oameni?”, a spus Mirela Vaida la „Acces Direct”.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Tine-ti familia si prietenii informati!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.